The Word as Forbidden Fruit. Poems

This book is in Romanian. It is a poetry selection of the great Romanian contemporary writer Ştefan Dimitriu.

Discurs despre fericire

Mă voi mulţumi, aşa
cum o fac de c teva zile ncoace,
să trăiesc sub această impresie,
sub această stare de graţie,
sub această narcoză,
spre a mă sustrage n mod voit
de la ntrebările care stau gata
să mă asalteze din toate părţile,
să mă inunde cu povara lor
c teodată insuportabilă.
Nu ştiu exact ce va fi,
cum va fi peste două zile,
peste o săptăm nă, dar azi
mi ajunge ncă să nchid ochii
şi să privesc lumina aceea pe care
n-am mai nt lnit-o p nă acum
dec t n p nzele lui Canaletto,
lumina aceea at t de ireală
şi totodată at t de concretă,
amestecată, ca un ulei sf nt,
cu stropii de apă ai mării
şi curg nd şiroaie peste umerii
şi peste coapsele unei femei,
pentru ca să-mi spun: eşti
şi tu un biet om, Ştefan Dimitriu,
ca toţi ceilalţi, născut
ca să fii fericit cu at t de puţin,
dar arareori n stare
să cauţi şi să găseşti
puţinul acela care-ţi lipseşte...

Amintiri din copilărie

De pe prispa naltă din faţa casei mele din Ibăneşti,
vedeam dealurile cresc nd către Prut,
ca nişte valuri verzi de cetate.
Dar oric t de naltă era prispa asta şi oric t
m-aş fi căţărat eu n v rful picioarelor,
tot nu puteam desluşi
dincolo de spinarea roasă de sărături
a celui de al doilea val. n schimb,
fără alte eforturi, n afara celor cerute
de escaladarea neguroasei Poiene,
deal aşezat n spatele casei
şi străjuit undeva, la marginea zării,
de stejarii bătr ni ai unei păduri ntunecoase şi-ad nci,
puteam să număr p nă la nouă treptele acelea imense,
prăbuşite ca nişte copaci de piatră şi de păm nt
n calea puhoaielor.
Le săream atunci cu privirea,
era o nimica toată să trec
ntr-o clipă
dincolo de cel de al nouălea deal,
n umbra căruia ştiam că-şi croiesc drum
apele Prutului, argintii şi catifelate ca spinările crapilor
ajunşi p nă la noi n raniţele din foaie de cort
ale pescarilor din R nzeşti şi din C rja. Şi
cu toate că nu mai eram de mult copil
atunci c nd am atins cu piciorul
ceea ce atinsesem de-at tea ori cu privirea,
nimic nu m-a putut mpiedica vreodată să cred
că Prutul trece prin faţa casei mele.
Mă g ndesc şi acum la el ca la r ul de-acasă...

ntre pădurea aceea
bătr nă, ntunecoasă şi-ad ncă
de pe creasta Poienii
şi dealul cel mai nalt dinspre Prut
peste care se ridica n fiecare zi soarele,
c nd nu iscau din senin neguri ca să-l ascundă,
n acest eşantion mioritic de spaţiu ondulat-rotitor,
sufletul meu şi-a dob ndit nu numai
datele sale imponderabile,
nu numai izvoarele, cutezanţa, ncrederea,
dar şi forma sa, dacă vreţi, fizică.

...]

Ştefan Dimitriu