Gumbo este esența gătitului creole și cajun, felul de mncare obligatoriu din meniul fiecărui restaurant și inima gătitului acasă.

Prezintă cele mai bune crustacee indigene, precum și crnați locali, păsări de curte, vnat sălbatic și condimente. Ea și are originea n Louisiana n secolul al XVIII-lea și și derivă numele fie din cuvntul bantu pentru okra (gombo), fie din cuvntul choctaw pentru fil (kombo). Att okra, ct și fil, care sunt frunze de sassafras măcinate folosite de nativii americani, servesc ca agenți de ngroșare pentru gumbo, mpreună cu roux, o bază de făină rumenit㠝n ulei. Cel mai comun agent de ngroșare este roux-ul, care este similar cu sosul. Măsura n care este rumenită determină culoarea gumbo-ului. Bucătarii locali l iau adesea ntr-o culoare maro nchis, care conferă produsului finit o aromă profundă și robustă. n mod tradițional, ceapa, țelina, și ardei gras (cunoscut ca trinitatea gătitului local) plus usturoi sunt sfrite n roux și se adaugă bulion pentru a face un Gumbo. Ingredientele variind de la crustacee la păsări de curte la vnat sălbatic creează tipul și gustul gumbo-ului.

Condimente precum ardeiul de cayenne, cimbru și frunza de dafin modifică aroma felului de mncare pentru a fi pe placul bucătarului, iar gumbo-ul este servit n boluri peste orez. Cele mai distinctive stiluri de gumbo sunt creole (New Orleans) și cajun (sud-vestul Louisiana). Creole folosește roșii, iar cajun nu. Prin urmare, unul este maro, iar celălalt este maro roșcat. Gumbo creole tinde să aibă o bază mai subțire, n timp ce un gumbo cajun este mai consistent, mai ntunecat și uneori mai gros și este mai apt să folosească vnat, cum ar fi rațele sălbatice.

n sudul Louisianei, gumbo-urile sunt servite pe toate mesele, bogate sau sărace, și n majoritatea restaurantelor, de lux sau nu.