Pentru volumul Jugastru sfiala

Doina Uricariu st?pâne?te arta titlurilor ?i versurilor memorabile.Acum vorbim despre ultima ei carte Inima axonometric?. Dup? Vindec?rile, poeta a publicat Jugastru sfiala introducând în poezia român? copacul, numit jugastru, un ar?ar cu lemnul tare, având o acustic? deosebit?, drept care din lemnul lui se fac viori. Numele acestui copac î?i are r?d?cinele în latin?, împerechind cuvântul jugum, care înseamn? jug, cu astrum, care înseamn? astru, stea, constela?ie. E un titlu ce define?te unirea contrariilor, orizontul p?mântean ?i ceresc al poeziei pe care o scrie Doina Uricariu: auto-oglindiri, amintiri, multe din copil?rie, ale universului ?i universalului, îmagini de înfr??ire cu "cele ce sunt, dac? mai sunt". Aten?ia lor se îndreapt? concomitent spre natur? ?i cultur?, spre interior ?i exterior. Miezul ?i emo?ia lor vin din felul în ne descoperim pe noi în?ine ?i uit?m de noi în?ine, tr?ind acest miracol al universului, zumz?iala din jurul fiin?ei, întreb?rile sufletului ?i ale min?ii, fizica ?i metafizica lui a fi, a face, a avea.

Mihai ?ora (din alocu?iunea rostit? cu prilejul lans?rii volumului Inima axonometric?, la Teatrul Na?ional din Bucure?ti I.L. Caragiale

Dac? poezia din Vindec?rile era a privirii (oglinda, apa, cerul erau suprafe?ele reflectorizante), aceea din volumul urm?tor, Jugastru sfiala, e a auzului; întâi a fost ?oapta, acum e arama

sun?toare a chimvalului, ?ip?tul; înainte era poezia de dincolo de na?tere, în lumina ?i iubirea edenic? a lui unu, o m?duv? care ie?ea din adormire, acum e poezia copilului n?scut, în leag?n, cu trupul în al?ptare, când numele celuilalt e strigat, în trompetele sim?urilor ?i pe tobele min?ii.

E o alt? lume, aceea a alterit??ii, în Jugastru, sfiala (e prima dat? când arborele cu acest nume se mântuie în poezie, într-o vreme când intrau în lirica noastr? dulapul lui Emil Brumaru, c?r?mida lui Ion Gheorghe, l?crimarul Constan?ei Buzea

Ioan Holban, "Hyperion", nr 7-8-9/2017